Avocații noștri specializați în drept administrativ și fiscal oferă asistență juridică completă pentru probleme legate de relațiile cu autoritățile publice și instituțiile statului. Vă putem oferi sprijin în vederea contestării deciziilor emise de autorități sau instituții publice, asigurând asistența și reprezentarea în fața instanțelor de contencios administrativ.
Am acumulat o experiență vastă în gestionarea litigiilor complexe cu autoritățile publice și administrative, reprezentând cu succes atât persoane fizice, cât și juridice, în fața instanțelor de contencios administrativ pentru anularea unor acte administrative emise cu încălcarea legii, am oferit consultanță și asistență în cadrul litigiilor având ca obiect decizii de expropriere, am asistat clienții în procedurile de obținere a avizelor și autorizațiilor necesare pentru diverse activități economice și de construcție.
De asemenea, oferim consultanță și reprezentare în probleme de fiscalitate, ajutând clienții în descifrarea legislației fiscale complexe și ghidându-i spre optimizarea situațiilor fiscale. De asemenea, asigurăm reprezentarea clienților atât în fața autorităților fiscale în cadrul activității de inspecție fiscală, cât și în fața instanțelor de judecată, în cadrul contestațiilor promovate, cu rezultate notabile împotriva deciziilor de impunere emise de organele fiscale.